Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Actele de reglementare – cum sunt avizele de mediu, deciziile etapei de încadrare, revizuirile unor acte de reglementare, acordurile şi autorizaţiile de mediu sau autorizaţiile integrate – se eliberează la cererea unor companii de stat sau private, care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului. Clasările, adică acele documente care atestă faptul că o activitate sau un proiect local nu au impact asupra mediului, sunt emise tot după analiza dosarelor, de către specialiştii APM. La nivelul ANPM, numărul actelor de reglementare a ajuns doar anul trecut la 118, cifră importantă având în vedere complexitatea actelor gestionate la nivelul agenţiei naţionale, prin care sunt avizate exclusiv proiectele de infrastructură mare rutieră sau feroviară ori activităţile desfăşurate pe teritoriile mai multor judeţe, spun reprezentanţii instituţiei.
”Specialiştii ANPM din domeniul Controlul Poluării şi Reglementări, precum şi Conservarea Naturii, Biodiversitate sprjină constant toate proiectele de infrastructură mare şi de dezvoltare a unor activităţi, după ce se asigură că impactul proiectelor respective asupra mediului va fi redus la minimum, iar titularii îşi respectă obligaţiile de mediu”, precizează instituţia.
Potrivit datelor sintetizate la nivelul ANPM, doar în luna ianuarie a acestui an, la nivelul agenţiilor pentru protecţia mediului din ţară, s-au înregistrat, la nivel national 4.258 de documente, dintre care 1.316 acte de reglementare şi 2.942 de clasări.
Written by: P V
Agenţia pentru Protecţia Mediului autorizatii biodiversitate mediu
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2025 Radio Eco Natura - The Sound of Nature.
Post comments (0)