Dunărea, între secetă și speranță: lecțiile unei călătorii de 3.000 de kilometri pe bicicletă

O călătorie pe bicicletă de-a lungul Dunării, de la izvoarele sale până la Marea Neagră, a devenit pentru doi activiști de mediu o mărturie directă despre efectele secetei asupra fluviului, dar și despre soluțiile prin care natura poate fi ajutată să se refacă.

Copyright Photo: Conservation Amplified

Anna Wentsch și Callum Armstrong, fondatorii organizației neozeelandeze Conservation Amplified, au parcurs aproximativ 3.000 de kilometri prin zece țări pentru a descoperi cum reacționează comunitățile și ecosistemele la scăderea dramatică a nivelului Dunării.

Seceta afectează energia, agricultura și transporturile

Valurile succesive de căldură și lipsa precipitațiilor au coborât în această vară nivelul Dunării până la valori record. Consecințele nu se limitează la mediul natural, ci afectează energia, agricultura, transporturile, alimentarea cu apă și economia comunităților riverane.

Situația a devenit deosebit de gravă în România, unde autoritățile au recurs la o explozie controlată pentru a redirecționa apa către centrala nucleară de la Cernavodă. Măsura nu a fost însă suficientă pentru a asigura permanent apa necesară răcirii reactoarelor, iar ultimul reactor funcțional a fost ulterior oprit.

Probleme similare au apărut și în Ungaria. Autoritățile au scufundat două barje în Dunăre pentru a ridica nivelul apei și a evita oprirea centralei nucleare de la Paks.

Agricultura resimte, la rândul său, efectele secetei. Solurile uscate au compromis o parte importantă a culturilor, iar viticultorii maghiari au raportat o reducere de aproximativ 30% a recoltei de struguri.

Feriboturi blocate și animale afectate de căldură

Nivelul redus al apei a perturbat și transportul pe Dunăre. În sectorul german al fluviului, feriboturile nu au mai putut circula, iar călătorii au fost nevoiți să folosească ambarcațiuni mici, capabile să înainteze prin apa foarte puțin adâncă.

Transportul de mărfuri a fost, de asemenea, afectat. În unele zone, navele comerciale au rămas blocate, iar cerealele s-au acumulat în terminale, amplificând riscurile asupra lanțurilor de aprovizionare și securității alimentare.

În Serbia, Anna și Callum au observat un incendiu de vegetație izbucnit în apropierea traseului lor. Vegetația era atât de uscată, povestește Callum, încât o singură scânteie putea declanșa un incendiu. Pentru locuitorii din zonă, asemenea episoade au început să devină o realitate obișnuită.

Cei doi au remarcat și suferința animalelor. Păsările, inclusiv berzele care cuibăresc pe platforme expuse, gâfâiau din cauza temperaturilor extreme și nu aveau posibilitatea oamenilor de a se retrage într-un spațiu răcoros.

Seceta lovește astfel un ecosistem deja vulnerabil, fragmentat de baraje, centrale electrice și alte lucrări de infrastructură. Multe dintre zonele umede și luncile inundabile care funcționau cândva ca rezervoare naturale de apă au fost separate de cursul fluviului.

„Pete de speranță” de-a lungul Dunării

În ciuda situației alarmante, călătoria a scos la iveală și mai multe „pete de speranță”: proiecte care demonstrează că refacerea ecosistemelor poate produce rezultate concrete.

Un exemplu este un pasaj pentru pești cu o lungime de opt kilometri, amenajat între localitățile germane Neuburg și Ingolstadt. Proiectul reconectează luncile inundabile, facilitează deplasarea speciilor și contribuie la refacerea funcțiilor naturale pierdute în urma construirii barajelor.

Un alt model important este Rezervația Biosferei Mura–Drava–Dunăre, un teritoriu protejat transfrontalier de aproximativ 930.000 de hectare. Austria, Croația, Ungaria, Serbia și Slovenia colaborează pentru conservarea peisajului riveran, protejarea sectoarelor de apă curgătoare și refacerea pădurilor formate din specii locale.

Rezervația oferă trasee de migrație și zone de hrănire pentru vidre, castori și peste 250.000 de păsări acvatice. Tot aici se află un habitat important pentru codalbul european, aproximativ 150 de perechi cuibărind în regiune.

Natura trebuie privită ca infrastructură esențială

Principala lecție desprinsă de Anna și Callum este că natura nu trebuie luată în considerare abia după construirea infrastructurii. Protejarea râurilor, zonelor umede, pădurilor și luncilor inundabile trebuie integrată încă din etapa de proiectare a investițiilor.

Un fluviu sănătos nu reprezintă doar un habitat pentru animale și plante. El furnizează apă, hrană, energie și transport, susținând în același timp agricultura, economiile locale și securitatea comunităților.

Conservarea naturii înseamnă, prin urmare, mai mult decât protejarea faunei sălbatice. Înseamnă protejarea viitorului nostru și a unor servicii naturale esențiale, a căror valoare economică este rareori calculată.

După 3.000 de kilometri parcurși până la Marea Neagră, concluzia celor doi activiști este simplă: râurile reprezintă adevărate linii ale vieții. Apa dulce și ecosistemele care o mențin trebuie prețuite și protejate, nu considerate resurse inepuizabile.

Articolul integral poate fi citit pe pagina Euronews Green