Expoziţie dedicată arhitecturii litoralului românesc din perioada 1955-1989

În 1953, ţărmul Mării Negre era o înşiruire de colonii de pescari, mici porturi şi staţiuni balneare. S-a decis realizarea unui „Plan de Sistematizare a Litoralului Românesc” pe o perioadă de 15 ani, cu două mari zone: la sud de Constanţa, o zonă balneară, care prevedea unificarea unor localităţi şi îmbinarea funcţiunilor curative cu cele de odihnă, clădiri cu regim mic de înălţime, inundate în mult spaţiu verde, tabere de vară şi colonii pentru copii, mici porturi, faleze de promenadă. La nord de Constanţa, o zonă destinată odihnei şi recreerii, urma să capete funcţiuni sportive şi de odihnă, plaje ample, localitatea estivală Mamaia, cu un bulevard principal cu tramvai, hoteluri cu bună orientare, spaţii verzi.

„Planul de Sistematizare a Litoralului Românesc” era inspirat de gândirea britanică şi noţiunea de „leisure” şi urmărea trecerea de la turismul individual la turismul de masă în România. După 1956, prin voinţa politică a epocii, turismul a devenit o activitate dinamică şi a apărut ideea „salbelor de staţiuni balneo-climaterice”. România socialistă a dorit, prin acest proiect, să se individualizeze şi să rivalizeze cu vestitele riviere europene.

Expoziţia este organizată în perioada 10 iulie – 12 octombrie de Institutul Cultural Român de la Varşovia în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România (UAR) şi Muzeul Arhitecturii din Wrocław. Expoziţia şi evenimentele conexe sunt organizate în cadrul Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025.