play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Primăria Năvodari amendată cu 30.000 de lei de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu pentru o ţeavă prin care erau deversate ape pluviale în mare. Ţeava a fost dezafectată. Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au demarat un control amplu pe litoral în cadrul acţiunii ”Un mediu curat pentru un turism sănătos”.
În urma a 30 de controale făcute într-o singură zi au fost date 29 de amenzi în valoare totală de 845.000 de lei atât primăriilor, cât şi agenţilor economici. Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care pulberi în atmosferă, ridicate de şantiere care nu şi-au întrerupt activitatea în timpul sezonului, iar în numeroase cazuri nu existau perdele de protecţie în zona perimetrală a şantierului, deşeuri care nu erau colectate separat şi de multe ori sunt abandonate în zonele turistice, unele plaje nu erau curate.
”Semnalul nostru este foarte clar şi vine cu un mesaj care se îndreaptă concomitent către autorităţi locale, agenţi economici dar şi către turişti. România nu are un sezon estival lung. Nu există nici o scuză credibilă pentru care, în cele nouă luni de extrasezon, să nu poţi pregăti condiţii de mediu sănătoase pentru sutele de mii de turişti români şi străini care ajung la mare”, a declarat comisarul general GNM, Andrei Corlan.
Written by: P V
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2025 RADIO ECO NATURA — The Sound of Nature.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Marketing cookies are used to follow visitors to websites. The intention is to show ads that are relevant and engaging to the individual user.
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Post comments (0)