play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Reprezentanţii industriei auto din Romania au arătat, într-o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, că reducerea numărului de autovehicule finanţate prin program, de la 30.000 în 2024 la 19.000 în 2025, ar putea genera riscul pierderii a aproximativ 5.000 de locuri de muncă în această industrie.
”Premierul a explicat că programul Rabla va continua, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, iar finanţarea acordată de stat va fi corelată cu nivelul producţiei naţionale. Acesta a precizat că limitarea programului este determinată atât de faptul că România şi-a îndeplinit indicatorii asumaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cât şi de constrângerile bugetare. Deciziile privind această schemă vor fi luate după adoptarea bugetului pe anul 2026, iar înainte de implementare vor fi discutate cu partenerii din industria auto”, se menţionează în comunicat.
Printre alte subiecte aduse în discuţie s-au numărat scutirea de impozit pentru activităţile de cercetare din industria auto, modificarea Codului muncii, sprijinirea automatizării tehnologice în cazul întreprinderilor mari, susţinerea programelor de recalificare a angajaţilor şi salariul minim.
Scris de: P V
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — The Sound of Nature.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)