play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Peste 498,3 milioane de ambalaje au fost colectate şi returnate în luna mai, adică aproape 17 milioane în fiecare zi, anunță Ministrul Mediului, Mircea Fechet. Ministrul apreciază progresul SGR, care ”a ajutat România să facă un salt uriaş în ceea ce priveşte reciclarea dozelor din aluminiu”, ajungându-se la o rată de reciclare de aproape 74%, faţă de 49% anul trecut. Programul ajută la protejarea mediului şi se caută soluţii pentru mediul rural.
Potrivit lui Mircea Fechet, cu peste 254,5 milioane PET-uri, 107,5 milioane sticle şi 136,2 milioane doze de aluminiu returnate, luna precedentă se apropie ca nivel de performanţă de august 2024.
„În plus, 33.287 tone ambalaje SGR au ajuns în fabricile de reciclare, unde sunt transformate în materie primă, într-un circuit care reduce presiunea asupra resurselor, scade emisiile şi deschide larg uşa economiei verzi în România”, a mai transmis Fechet.
Acestra anunţă, de asemenea, că harta punctelor automate de returnare s-a extins în luna mai, cu 177 noi RVM-uri active care s-au adăugat la reţeaua naţională. Brăila, Mureş, Sălaj şi Călăraşi deschid lista judeţelor unde toate sau aproape toate aparatele de returnare funcţionează fără reproş, susţine Fechet.
Scris de: P V
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — The Sound of Nature.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)