play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Potrivit analizei Coface, ponderea Franţei, Spaniei şi Italiei în producţia mondială de vin este acum la 60%.
”La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a aprobat un plan de sprijin pentru industria vinicolă, marcată de condiţii economice nefavorabile şi dificultăţi tot mai mari. Deşi substanţial, acest plan abordează doar o parte a problemei pentru moment, trecând cu vederea scăderea consumului european şi problemele de export”, arată analiza. „În Franţa, vor fi mobilizate 130 de milioane de euro pentru a finanţa defrişarea, la o rată de 4.000 de euro pe hectar. Această măsură, care se aplică şi în Italia şi Spania, vizează limitarea ofertei în contextul scăderii cererii. Cu toate acestea, ea abordează doar o parte din dezechilibrul structural al sectorului”, spun analiştii.
Producţia şi consumul mondial de vin au scăzut cu aproape 10% în zece ani. Dar declinul este mult mai pronunţat în Europa, unde consumul a scăzut cu 25% din 2000. Franţa şi-a pierdut statutul de lider mondial în producţie în favoarea Italiei, iar cererea continuă să scadă. În 2025, consumul mondial ar trebui să atingă un minim istoric de 214 milioane de hectolitri.
”Vinurile europene se confruntă cu dificultăţi pe pieţele internaţionale. În China, consumul de vin a scăzut cu peste 60% de la începutul pandemiei, în timp ce în Statele Unite, noile bariere vamale complică accesul pe piaţă al exportatorilor europeni. Aceste dificultăţi de export slăbesc şi mai mult o industrie care se află deja sub presiune”, se arată în analiza Coface.
Scris de: P V
consum producatori struguri vin
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — The Sound of Nature.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)