play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Peste 150 de amenzi au fost emise săptămâna trecută în timpul inspecţiilor de-a lungul coastei de nord a Mării Negre pentru parcare în mod necorespunzător, ca parte a unei operaţiuni comune de două zile cerută de ministrul bulgar al Mediului şi Apelor, a anunţat agenţia de presă BGNES, citată de Novinite, transmite Agerpres.
Campania a implicat atât autorităţile bulgare, cât şi cele române care lucrează pentru a preveni încălcările care dăunează mediului, vizând în special maşinile şi rulotele parcate într-un mod în care se încalcă legislaţia din Bulgaria. Peste 90% dintre contravenienţi au fost turişti români, susţine Yavor Dimitrov, directorul Direcţiei Bazinului Mării Negre (BBDHR) din Varna. Acesta a subliniat că o cauză comună a infracţiunilor este lipsa de informaţii a turiştilor, necunoaşterea legii şi barierele lingvistice. În plus, indicatoarele amplasate de Ministerul Mediului şi Apelor pentru a avertiza vizitatorii sunt frecvent îndepărtate, reducând eficacitatea acestor avertismente.
Deteriorarea dunelor de nisip din zonele protejate este o faptă penală, conform legislaţiei din Bulgaria, şi se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare. Deşi nu au fost până acum pedepse cu închisoarea, amenzile pot ajunge până la 2.500 leva (1.278 euro). Aceste inspecţii vor continua în perioada verii şi de anul viitor vor fi realizate anual în perioada 1 mai – 30 septembrie, pentru o mai bună protecţie a coastei de nord a Mării Negre, a anunţat Ministerul Mediului şi Apelor.
Scris de: P V
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — The Sound of Nature.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)