play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Constructorii care refac din temelii Planșeul Unirii, placa de beton veche și degradată din centrul Bucureștiului, au încheiat dezafectarea porțiunii aferente primei etape de lucru, cea din fața Hanului lui Manuc. În aceste condiții, când și execuția piloților forați din această zonă este gata, se poate demara și construcția grinzilor de coronament. Cu aceasta ocazie, autoritățile de la Sectorul 4 vor ridica restricțiile de circulație impuse în vară pe Splaiul Independenței, tronsonul dintre Piața Națiunile Unite și Piața Unirii.
„Practic, pe Splaiul Independenței se va putea circula normal, în ambele sensuri, ca și până la momentul începerii lucrărilor de la planșeu. Restul lucrărilor pe care constructorii le execută până la sfârșitul acestui an, în această zonă și în cea a parcului Unirii, nu vor mai afecta circulația autovehiculelor”, spune Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
Potrivit edilului, constructorii au lucrat până acum la 3 din cele 4 etape ale proiectului. În zona din fața Hanului lui Manuc, s-au realizat deja 80 de piloți forați din totalul de 254 de astfel de coloane de beton, pe care se va sprijini noul planșeu și care vor deveni parte integrantă a noii construcții. În total, muncitorii au intregrat până acum peste 350 de mii de kilograme de armătură în piloți forați și 2500 de metri cubi de beton turnat. În cazul coloanelor de beton deja executate, s-au făcut și toate testele cerute de normativele de siguranță, rezultatele sunt foarte bune. Tot în această zonă, vechiul planșeu a fost dezafectat.
Scris de: P V
circulatie Piata Unirii planseu
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — THE SOUND OF NATURE.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)