play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Diana Buzoianu crede că scăderea valorii tichetelor pentru maşinile electrice a scăzut interesul pentru acestea. Ministrul Mediului a declarat, după ce marţi a pornit Programul Rabla şi s-au epuizat în doar câteva minute tichetele, rămânând doar tichete pentru maşinile electrice, că şi această categoie se va epuiza în câteva zile, cel târziu.
„În măsura în care, deşi nu credem că va fi cazul acesta, într-un anumit termen rezonabil, nu se vor finaliza toate aceste tichete pentru maşinile cu motor electric, am prevăzut legislaţia necesară să poată fi dus bugetul de la maşinile electrice la maşini cu motor termic sau la maşine de hibrid.”, spune Diana Buzoianu.
Întrebată dacă anul viitor se va schimba Programul Rabla, ministrul Mediului a precizat că sunt discuţii ca acest program să treacă pe Fondul Social pentru Climă.
„Asta înseamna automat că vor fi stabilite şi criterii suplimentare. Criterii de exemplu, cu caracter social. Veniturile persoanelor care aplică vor fi luate în considerare. Dacă vorbim de Programul Rabla, un criteriu care până acum nu a fost luat în considerare, dar care începe să fie luat în considerare în programe similare în alte state europene, este să aibă prioritate maşinile, fie din ţările respective, fie în Europa.”, spune Ministrul Mediului.
Peste 9.200 de persoane fizice s-au înscris în Programul Rabla Auto 2025, marţi, în primele 15 minute de la deschiderea sesiunii, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Scris de: P V
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — THE SOUND OF NATURE.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)