play_arrow
Radio Eco Natura Din dragoste pentru radio si natura!
Delfinariul din Constanța și-a redeschis porțile la mijlocul lunii iunie, ca urmare a finalizării lucrărilor modernizare și extindere, anunță Consiliul Județean (CJ) Constanța împreună cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
După moartea tragică a delfinului Chen Chen, în luna martie a acestui an, Delfinariul a fost închis pentru public. În toată această perioadă, a fost renegociat contractul pentru ca delfinii ucraineni, alături de Ni Ni, singura vedetă autohtonă rămasă, să-și poată relua demonstrațiile în sezonul estival. Echipa Delfinariului a făcut, în tot acest timp, lucrări de igienizare, vopsire și renovare la bazinul din amfiteatrul acoperit destinat demonstrațiilor.
În paralel, au continuat lucrările la noul bazin de antrenament și relaxare pentru delfini, amplasat în aer liber, ajungându-se la etapa finală de conectare a bazinului interior cu cel exterior și umplerea acestora cu apă, astfel încât mamiferele marine să beneficieze de un mediu cât mai apropiat de habitatul lor natural.
Anul acesta vor fi achiziționați trei sau patru delfini, dar până atunci, Ni Ni și delfinii din Ucraina îi vor încânta din nou pe turiști și constănțeni. La 1 iunie 2025, Delfinariul a împlinit 53 de ani de existență.
Scris de: P V
Radio Eco Natura, primul radio online de mediu din Romania, dezvoltat de o organizatie neguvernamentala, pentru a sustine un mediu curat si sustenabil, fara publicitate sau profit.
© 2020 - 2026 RADIO ECO NATURA — THE SOUND OF NATURE.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Site-urile web stochează cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a personaliza experiența dvs. Puteți gestiona preferințele, însă blocarea unor cookie-uri poate afecta performanța site-ului și serviciile oferite.
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
These cookies are needed for adding comments on this website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politică de confidențialitate si Politică de confidențialitate.
Comentarii Articole (0)